Educaţie = Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele - Platon.
Cândva mi-am expus o părere în direct la un post de radio. Emisiunea se numea City Drive, moderator Mihai Cioceanu, iar tema zilei era Ce aţi face dacă aţi fi preşedinte pentru o zi?. Spuneam atunci că aş propune o lege. Una singura. LEGEA BUNULUI SIMT. Care sa îl oblige pe fiecare cetăţean în parte sa urmeze cursuri de BUN SIMŢ, să dea capacitatea la BUN SIMŢ, bacalaureatul la BUN SIMŢ, licenţa la BUN SIMT, iar cei care îţi iau şi doctoratul în BUN SIMT au dreptul sa candideze la preşedinţie sau pentru parlamentul României.
Cred şi acum cu tărie că efectele se vor vedea imediat. Nu vei mai fi claxonat la semafor pt că s-a ''pus" roşu de o zecime de secundă, nu vei mai face slalom pe trotuar printre probele de ADN donate cu generozitate de către cei (nu puţini)care suferă de exces de lichide, nu va mai râde nimeni de tine pentru că mergi pe stradă cu ambalajul unui pachet de biscuiţi în mâna până vei găsi un coş de gunoi sau că faci curăţenie în locul în care ai ieşit la sfârşit de săptămână cu familia, nu va mai trebui sa suporţi "deranjul " celor care lucrează în instituţţiile publice, poliţistul te va trata cu BUN SIMT, şeful te va trata, absolvent al facultăţii de BUN SIMT fiind, ca pe un om şi nu ca pe un bun proprietate personală, oamenii vor refuza mita, chiar şi pe cea electorală, deoarece sunt absolvenţi de BUN SIMT, de fapt nici cei care dau mită nu o vor mai da pentru ca şi ei sunt la rândul lor absolvenţi de BUN SIMT....şi câte altele!
Nu în ultimul rând, străinii ne vor privi cu invidie pentru că şcoala de BUN SIMŢ se face doar în limba română!
Cumva în legătură cu cele spuse mai sus, zilele trecute am citit o ştire. Suna cam aşa: ,,Japonezii au înapoiat peste 78 de milioane de dolari găsiţi printre ruine în urma cutremurului.
Tot zilele trecute am văzut, în contraofertă, o altă ştire în care preşedintele meu vorbeşte de MS Regele Mihai I folosind expresia biet ex-rege. Gândul mi-a zburat la cineva foarte drag mie care nu mai este, bunicul meu. Care revenit de pe front în 45, după ce a învârtit tunul pe la cotul Donului, a mai rămas câteva zile în Bucureşti, amânând întâlnirea cu bunica pe care nu o văzuse de ceva timp, doar ca să participe la parada de pe Kiseleff şi să îl vadă pe Majestatea Sa! Asta era dorinţa lui, dorinţă curată a omului crescut la ţară.
Să fie oare un nou exemplu de educaţie propus de domnul preşedinte, care urmează linia începută cu ceva timp în urmă cu apelative mai cunoscute, cel puţin de către o parte din noua generaţie, decât citate din clasici ai literaturii sau personalităţi istorice? Să fie un alt mod, mai balcanic, de a spune L'Etat c'est moi!?
Ce urmează oare? Să vedem personaje de genul ăsta predând lecţii de gen cosorul lu' Moceanu, căci acest biet ex-rege seamănă destul de mult cu atitudinea gardianului semianalfabet din Cel mai iubit dintre pământeni (filmul, nu cartea) ...care-i ministru'?...Adică a avut acestă funcţie în vechiul regim.... Deci tot un ex-!
Diferenţa dintre cele două atitudini este, din punctul meu de vedere, EDUCAŢIA. Care educaţie se reflectă pe de o parte în respectul japonezului de rând faţă de egalul lui din punct de vedere social, chiar dacă, cel mai probabil, decedat, iar pe de altă parte în lipsa de respect a românului, fie el chiar şi preşedinte, faţă de cel care a condus ţara asta ca rege. Că personajul respectiv este obişnuit să se adreseze celor care l-au investit cu încredere şi care l-au mutat de vreo 8 ani la Cotroceni cu apelative gen ţigancă împuţită, băi caraghiosule! păsărică sau să strige pe la tv m..e, ţi-am zis!, etc, nu mai surprinde pe nimeni, dar de la ziarista insistentă din parcarea supermarketului până la reprezentantul cel mai de seamă al familiei regale române, e cale lungă...Probabil nu putem cere unui om să înţeleagă regalitatea, atâta timp cât a fost prea ocupat să se ocupe de succesurile propriilor copii, dar cred că ar putea să înţeleagă că preşedinte e un termen cu sensuri mult mai largi decât rege, poţi fi preşedinte şi de scară de bloc, nu numai de ţară. În ceea ce priveşte regalitatea, doar bieţii cetăţeni ai etniei alergate zilele astea cu molotoave pe la bulgari au ales să dea (involuntar, totuşi) un sens peiorativ cuvântului rege.
Departe de mine gândul că aş fi vreun suporter al regalităţii, deşi nu văd nimic rău în asta, doar că am ales să nu mai fiu indiferent. Pentru că diferenţa dintre japonez şi român creşte pe baza indiferenţei noastre.
Cum ar fi dacă am alege să nu mai fim indiferenţi la diferenţe? Hai, pune-te pe gânduri!
